deValentina Manole(Tata, mama, bunica, fata, Mutulică, în această ordine, de la dreapta la stânga, intră pe scenă în şir indian, imitînd sunetele scoase de o maşină de curse. Sunetul e puternic, în forţă. Tata ţine un volan în mână).
TATA (ţipînd): Ţineţi-vă bine că opreeeesc!
(Se opresc brusc, se ciocnesc de mai multe ori între ei şi se aud ţipete.)
FATA (supărată): Tată, dar când înveţi să opreşti mai uşor maşina?
BUNICA: Măi băiete, dacă la anii mei mă mai zdruncini aşa, o să vezi ce-ţi fac eu ţie, cât ăi fi tu de lung.
TATA: Da’ ce nu vă place? V-am spus să vă ţineţi bine că opresc. (Stă puţin pe gânduri) Ca să mă revanşez, am să vă fac o mare surpriză.
FATA: Mergem la bunica? Vreau la bunicaaaaa!
(Se adună toţi în jurul ei, copiii se agaţă de ea.)
MUTULICĂ: Vreau la bunica!
TATA: Eu am o idee şi mai bună.
MUTULICĂ: Tata, mă laşi pe mine să conduc până la bunica?
(Fata îi dă una peste cap şi peste şapcă.)
FATA: Taci Mutulică, nu ţi-a spus toată lumea să nu te mai bagi în vorbă?
MUTULICĂ: Da, ci, eu n-am voie să vorbesc?
(O împinge pe sora sa. Aceasta îl strânge de nas şi atunci el ţipă:)
MUTULICĂ: Mamaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!
MAMA: Lasă-l în pace că nu te mai iau nicăieri cu maşina.
(Fata îi dă imediat drumul, dar cel mic cade pe jos. Plînge.)
TATA: Şi tu, sus!
(Mutulică tace brusc şi ia poziţia de drepţi, hazliu.)
TATA: Uitaţi la ce m-am gândit: Să facem...
MUTULICĂ: O excursie?
TATA: ...turul...
FATA: României?
TATA: Europei! Să facem turul Europei! Să mergem în vacanţă şi noi, fără griji. Pur şi simplu să ne plimbăm prin Europa.
MAMA (uluită, abia reuşind să vorbească): Turul Europei! Vom vedea şi Parisul? Eu vreau direct la Paris!
TATA: Bine, atunci mergem la Paris!
BUNICA (sărind în sus, bucuroasă tare): Ptiu! Neam de neamul nostru nu a făcut aşa ceva!
TATA: Haideţi în maşină.
BUNICA: Am plecat la Paris!
(Porneşte maşina. Când porneşte maşina, se imită mişcarea corpului într-o maşină în mers.)
TATA: Of, prindem bariera. Fiţi atenţi că opresc maşinaaaaa!
(La oprire nu cad, dar se ciocnesc între ei.)
TATA: Am oprit cu bine.
(Vin din faţa maşinii ţiganul, ţiganca şi fata lor. Ţiganul are în mână un ştergător de gemuri.)
ŢIGANUL: Stai oleacă să îţi frec faţa, neamule!
TATA: N-am nevoie, nu vezi că sunt curat? Pleacă de aici!
ŢIGANUL: No, mă, faţa la maşină!
TATA: Şi maşina e curată! Lasă-mă-n pace!
ŢIGANCA: Da’ nu te supara omule! Ce spui acolo că nu vreai să te curăţăm? Da’ dacă nu vrea nimeni noi cum ce-om trăi pe lumea asta? Că avem şi noi un plod, iete-te ce mândeaţă de fătuşcă aicilea, c-o crescut mai mare ca mine. Cu ce-om hrăni-o dacă nu vrei să te curaţăm pe la geamuri?
BUNICA: Aşa-i, bieţii oameni. Haideţi, curăţaţi şi nu mai ne ţineţi atâta de vorbă că avem cale lungă de făcut.
(Ţiganul începe să cureţe parbrizul.)
ŢIGANUL (către ţigancă şi fiică): Da’ voi ce vă zgâiţi aşa la mine, vă uitaţi cum aduc eu bani în casă? Ia puneţi şi voi mâna aici, că doar pentru voi mă spetesc.
FATA DE ŢIGAN: Tată, mi-i foame!
ŢIGANUL: Taci fă din gură, nu ţ-am dat alaltăieri di mâncare? Da’ ci crezi, că te pun acuma la-ngrăşat? Vrei să-ţi crească colistirolul?
(O împinge, ea se fereşte şi se ascunde după mama ei):
FATA DE ŢIGAN: Nu da tată, nu da! Mi s-a părut că mi-e foame!
ŢIGANCA (spre bunică, linguşitor): Mamaie, da’ ce broboadă frumoasă ai!
BUNICA: Aşa-i că-i frumoasă?
MUTULICĂ: A luat-o de la second-hand!
ŢIGANCA: Ia uite-acolo! (Îi fură broboada şi o bagă la brâu, sub fustă.)
FATA DE ŢIGAN: N-ai ceva de mâncare?
ŢIGANUL (venind şi el la geamul bunicii): Orice e bun, mâncaţ-aş ochişorii din cap.
BUNICA (cu mândrie): V-aş da, dar trebuie să ne ajungă pînă în Franţa şi înapoi.
FATA DE ŢIGAN: Aoleu, dar te mai întorci?
ŢIGANCA: Haoleu măiculiţa mea, mergeţi chiar într-acolo? E chiar în drumul nostru! Şi noi mergeam tot acolo. Nu ne luaţi şi pe noi?
TATA (către mama lui, cu palma la gură, nervos): Cine te-a pus să le spui că mergem în Franţa? Acum vor şi ei să meargă cu noi.
MAMA: Nu vedeţi că nu avem loc? Şi aşa suntem înghesuiţi. Avem şi bagaje multe.
ŢIGANUL: Aide rumâne, nu fi hain. Dacă nu mă iei tu, nimeni nu mă ia în veci. Şi tare aş vrea şi eu să vad cum îs trebile pe acolo, prin Frianţa... (şi arată ca şi cum ar fura, cu o mână)
ŢIGANCA: Haide, luaţi-ne şi pe noi! Că vă cântăm, vă dansăm (dă din şolduri, ca în dansurile ţigăneşti), vă ştergem maşina, (gestul de a şterge maşina, până la capăt, la Mutulică, şterge cu basmaua bunicăi), vă facem orice vreţi voi!
BUNICA (bucuroasă): Orice, orice vrem noi?
TATA: Degeaba vrei să îi iei, eu tot nu vreau.
BUNICA (supărată): Da’ cine eşti tu să-mi spui mie ce să fac? Vezi că acuşi mă supăr şi nu mai merg nicăieri!
TATA: Bine, îi luăm, dar pe răspunderea dumitale. Dacă ne fac greutăţi, îi las în drum, să ştii!
ŢIGANUL: Vom fi atâta de cuminţi că ne veţi ruga să scoatem un ciripit. (Ţiganii urcă în maşină şi vorbesc în timp ce urcă şi se înghesuie în maşină. Ordinea este acum în maşină: Tata, ţiganul, Mutulică, mama, bunica, ţiganca, fata)
ŢIGANUL: Bogdaproste că ai pus o vorbă bună pentru noi, măiculiţă, mâncaţ-aş băsmăluţa din cap!
ŢIGANUL (către fata de ţigan): Hai şi tu în maşina asta primitoare, îngeraşul lu’ tata. (fata urcă şi îşi ocupă locul, după ţigancă). N-aveţi ceva de mâncare, că noi am plecat de acasă cam în grabă şi nu ne-am luat decît…poşeta...
ŢIGANCA: …lui bunica. (Ţiganca ia poşeta bunicăi, i-o dă în spate fetei de ţigan, aceasta se uită în poşetă, cu spatele la şir.)
BUNICA: Poşeta! Unde mi-e poşeta? Da-ţi-mi poşeta înapoi!
(fata de ţigan îi dă poşeta înapoi)
TATA: Portofelul! Unde mi-e portofelul? Hoţule! (îl ia de piept şi îl aduce în faţă) Da-ţi-mi portofelul că vă mai iau nicăieri!
(Se bat în faţă. Se aud ţipete. Mutulică iese lângă tatăl lui şi face mişcări din mâini ca la box:)
MUTULICĂ: Haide tată! Haide! Dă-i!
BUNICA: Gata băieţi! Eu vreau să merg la Paris!
(Tatăl şi ţiganul se opresc brusc din bătaie.)
ŢIGANUL: Da’ cum să te superi degeaba pe noi? (gesticulează în faţă, cu portofelul în mâna stângă, iar tata, din spatele lui, tot vrea să pună mâna pe el, dar nu reuşeşte pentru că, fără să îl vadă, ţiganul face exact gesturile care nu îl lasă să ajungă la portofel. ) Am vrut şi noi să vedem cu ce oameni mergem la drum aşa lung. Doar nu puteam aşa să ne încredem în nişte necunoscuţi! Am verificat şi noi puţin. (Şi îi dă portofelul înapoi.)
ŢIGANUL (ţipă spre şofer): Hei opreşte!!!
TATA: Ce-i, ce s-a întîmplat? Atenţie!!!! Opresc!
(Şi opreşte. Toţi se ciocnesc, zăpăciţi.)
ŢIGANCA (mirată, în poziţie gata de fugă, cu palmele pe genunchi, se uită speriată în jur): Da, ce-ai frânat aşa omule? Poliţia? Poliţia?
FATA (resemnată): Nu, aşa opreşte tata...
GHICITOAREA (datorită căreia s-a oprit maşina): Ce mai faci, frate? Unde ai pornit aşa, la patru ace şi maşină mică?
ŢIGANUL (încrezut): Păi uite, mergeam şi noi până la Paris.
GHICITOAREA: Aaaa! La Paris mergeam şi eu! Exact în drumul meu e Parisul!
TATA: Nu! Nu!
FATA: Ce, nu mai mergem la Paris?
TATA: Ba mergem la Paris, dar nu o luăm şi pe ea cu noi.
GHICITOAREA: Da’ uite ce minte luminată are, a ghicit dinainte ce vreau să-i zic. Ba eu cred că mă iei.
TATA: De ce te-aş lua?
GHICITOAREA: Pentru că eu sunt ghicitoare.
TATA: Şi ce dacă eşti ghicitoare.
ŢIGANCA: Eu port noroc. Şi ghicesc dinainte ce va fi să fie. Şi într-o ţară străină tare vei avea nevoie de aşa ceva.
BUNICA: Haide să o luăm şi pe ea. Unde au încăput atîţia, mai încape încă una.
BUNICA: Hai, urcă şi tu. Că dacă stăm atâta să ne gândim dacă o luăm sau nu o luăm, nu mai apucăm să vedem Parisul.
TATA: Urcaţi în maşină! Câţi, încăpeţi, atâţia mergeţi la Paris.
ŢIGANUL: Ham înţeles, şefu’! Săru’ mâna, să trăiţi! (către ghicitoare)Urcă şi tu în automobel, (către tata) mâncaţ-aş frîna şi ambreiajul matale!
(ghicitoarea urcă ultima, ea încheie şirul, după fată)
MUTULICĂ (ţipă): Mamaaaaa, ăsta stă cu piciorul pe gâtul meu!
TATA: Ce te plângi mamei, bunicătii să te plângi, că a ei a fost ideea să-i luăm.
BUNICA (cum vorbim cu copiii mici-mici, nostim): Ooo, şi-a pus picioruşul pe gâtuţul tău? Haide, dă picioruşul încoace, la bunica şi bunica îi face ea loc. Uite aşa, aşa bunicuţa vă face loc la toţi..
BUNICA: Aaaa, şi uite cum stă de înghesuit frumuşelul aista, ia să-i facem şi lui puţin loc.
BUNICA: Acum staţi bine toţi, da?
MUTULICĂ: (abia vorbind din cauza palmei care îi acoperă gura, şi toţi în poziţii caraghioase şi cu voci chinuite): Da, bunicuţă!
FATA DE ŢIGAN: Nu aveţi ceva de mâncare, că eu nu am mâncat de alaltăieri.
Ţica: Oleacă de suc de zmeurică nu aveţi? Ca să meargă mai bine bucatele.
TATA: Mâncăm la prima oprire. Până atunci mai lăsaţi-mă în pace, trebuie să fiu atent la gropi. Parcă a fost bombardată strada asta. Numai în România poţi găsi aşa ceva.
(Se mişcă toţi în acelaşi ritm, sar puţin în sus, să se dea impresia de mers prin gropi).
(Vine din urmă preotul, alergînd (pe loc), gâfîind).
BUNICA: Sărut mâna, părinte.
PREOTUL: Bună să-ţi fie inima, bunică, mergi cu Domnul în pace.
(Preotul merge pe lângă maşină, pe loc. Maşina merge şi ea.)
BUNICA: Dar unde mergi aşa grăbit, părinte?
PREOTUL: Merg la Paris, la un simpozion religios. M-am pierdut de autocar. Să văd ce să fac, să ajung cumva acolo.
BUNICA: La Paris! Şi noi mergem la Paris! Hai să-l luăm şi pe părinte cu noi, unde am încăput atâţia mai încape şi un domn părinte!
TATA: Mamă, dar ai văzut că abia mai respirăm şi aşa. Nu că nu aş vrea să-l luăm pe părinte cu noi, dar spune-ţi-mi şi mie, unde să mai încapă şi el?
BUNICA: Măi băiete, tu văd că degeaba ai fost la şcoli înalte, dacă ţi-ai pierdut credinţa în Dumnezeu. Am luat pe haimanalele astea după noi şi nu-l luăm chiar pe slujitorul Domnului. Aşa să-ţi ajute Dumnezeu!
TATA: Amin! Te rog, urcă părinte!
PREOTUL (grăbindu-se să urce în maşină, dă să intre în şir, cu mânile împreunate în faţă, dar sunt prea înghesuiţi şi impresia este că nu încape. A doua oară, mai în faţă, la fel. Până la urmă ocoleşte prin faţă maşina şi se strecoară, de jos în sus, în şir, al doilea după şofer. Se aud ţipete, vaiete, icnete cînd urcă el. ): Mulţumesc, fiule! Să fii binecuvântat!
ŢIGANUL: Săru’ mâna părinte, nu ştii vreo rugăciune mai scurtă, s-o învăţ pe asta mică a mea, să facă o muncă cinstită în tramvai?
PREOTUL: Am să vă învăţ câte rugăciuni vreţi. Domnul nu se supără dacă le spuneţi chiar şi în tramvai.
ŢIGANCA: Da’ în franceză nu ştii vreuna dom’ părinte?
TATA: Trebuie să oprim la un Peco să alimentăm maşina cu benzină, că dacă ieşim din ţară cine ştie ce preţuri vor fi mai încolo.
ŢIGANCA: Da’ lasă că halimentăm la o conductă direct, ce să mai dăm bani la Peco. Lasă că te învăţăm noi.
PREOTUL: Nu-i frumos fiica mea ce ai spus. Spune de trei ori „Tatăl nostru” şi roagă-te să nu mai fii dusă în ispită.
ŢIGANCA (numără pe degete): Tatăl nostru, Tatăl nostru, Tatăl nostru. Am zis, părinte!
FATA: Tati, dar nu putem alimenta din mers cu benzină, ca să nu mai fie nevoie să opreşti?
TATA: Draga mea, crede-mă că şi eu aş vrea să nu fiu nevoit să opresc. Daaaarrr, pregăti-ţi-văăă! Opreeesc!
(Toţi cad în faţa maşinii, iar tata are volanul după gât.)
MAMA: Iubitule, crezi că ne vom descurca fără… volan?
TATA: Ăăăă....l-am luat ca să-l şterg puţin, mi se părea că alunecă mâna pe el. Uite, îl pun la loc.
TATA: Acuşi plecăm. Mai e puţin până la graniţă. Mă duc să alimentez maşina cu benzină. (Merge mai în spate, se preface că alimentează.)
PREOTUL: Daţi paşapoartele, fiii mei, la şofer, să le aibă la îndemână, la control.
MAMA: Ce control, nu suntem în UE? Ne mai trebuie paşapoarte?
PREOTUL: Numai la graniţa cu Ungaria ne trebuie. După aceea nu ne mai trebuie până la Paris.
ŢIGANUL: Haoleu, că mi-am lăsat paşaportul pe undeva, că nu-l văd în nici un buzunar. (Caută pe la cei din jur, schiţează) Voi îl aveţi?
TATA: Uite că în bucuria plecării nu m-am gândit deloc că îi trebuie şi mamei mele paşaport. M-am gândit şi eu că dacă suntem în UE nu ne mai trebuie.
BUNICA: Cum, măi băiete, m-ai adus până la grandiţă ca să plecaţi numai voi la Paris? N-ai minte nici cât un guguştiuc. Nu ştiu cui îi semeni, de ai ieşit aşa.
GHICITOAREA: Am o idee! (Telefonul fără fir)
TATA: Ce idee?
GHICITOAREA (tare): Vă învăţ cum să treceţi graniţa. (Telefonul fără fir, duc pe rând mâna la gură să spună celui din faţă.)
TATA: Planul mi se pare bun. Facem cum spune ghicitoarea.
(Se mişcă toţi ca şi cum ar merge pe furiş. Trei paşi tiptil, apoi pauză, se uită în jur ca şi cum s-ar furişa. Apoi din nou trei paşi tiptil, etc. Fac un cerc pe scenă cu aceşti paşi, până ajung din nou la locurile lor.)
ŢIGANUL: Acuma, dac-am trecut, hai s-o tulim de-aicea, până nu se prinde ăştia.
(Zgomot de maşină care porneşte rapid şi apoi ca de maşină de curse. Apoi zgomot de maşină care abia mai merge. Apoi, oprirea, dar lin.Sau, varianta a doua, sa mergă tiptil, apoi sa meargă mai repede, apoi iar tiptil, în cerc, de două ori)
BUNICA: Ce e, de ce ai oprit?
TATA: Nu mai pot, vreau să-mi revin puţin. Am făcut un lucru ilegal.
BUNICA: Lasă că-ţi revii în Austria, că dacă ne prind ăştia ne întorc din drum.
TATA: Mamă fără inimă ce eşti. Doar pentru tine am făcut asta.
BUNICA: Dacă vrei să am inimă porneşte mai repede. (afectată)Inima mea e în Austria.
TATA: Of, mamă.
BUNICA: Ce-i, băiete? Sunt aşa mândră de tine! Am ce povesti la tot satul cum am trecut noi grandiţa.
(Tata se scarpină pe gât şi loveşte locul cu palma, de parcă l-ar fi pişcat o gâză. Acesta e semnalul pentru a începe să se scarpine toţi în acelaşi ritm. Prima dată în cap, pauză, apoi la genunchi, pauză, apoi se scarpină toţi, peste tot, repede-repede.)
MUTULICĂ: Mami, mă mănâncă! (sare în faţă, se scarpină tare, disperat)
TATA (fără să se uite în spate din cauză că trebuia să fie atent la drum, îngrijorat): Te mănâncă???
MAMA: Ce te mănâncă băieţel?
MUTULICĂ: Mă mănâncă pielea! Parcă merge un gândăcel pe sub haine!
FATA: Şi eu am mai mulţi gândăcei!
BUNICA: Ce gândăcei, că eu sunt plină de purici, de când au urcat ăştia mulţi.
TATA: Pauza de scărpinat e în Austria. Gata, am intrat pe autostradă. Facem patru ore până acolo.
(Zgomot de maşină de curse. Apoi, încetinirea şi oprirea cu bine.)
TATA: Austria! (coboară din maşină toţi) E noapte. (Deodată încep să orbecăiască toţi, cu ochii închişi şi cu mîinile pipăind întinse în faţă)
MAMA: Ce ciudat e aici! Toţi au obloanele trase de la ora şapte seara. Şi nu e nimeni pe străzi. Parcă e o ţară părăsită.
FATA: Mami, eu n-am văzut nici un câine, nici o pisică pe străzi.
MUTULICĂ: Bunicuţo, dar aici nu sunt oi, vaci, ceva pe câmpuri? Aici bunicile nu au găini?
BUNICA: Ăăăă, ce mă întrebi pe mine, întreabă-l pe taică-tu, el ştie.
TATA (pedant, plin de sine): Aici nu sunt câini vagabonzi sau pisici vagaboande, iar celelalte animale sunt la ferme, de asta nu se văd. (îi atinge fruntea lui Mutulică cu degetul arătător, plin de importanţă. )
MUTULICĂ: Aaaa! Deci şi oamenii sunt crescuţi la ferme. Că nici ei nu se văd.
ŢIGANUL: Nu se văd, dar ce case frumoase are ăştia pe aici!
ŢIGANCA: Da, ce aş vrea şi eu aşa o casă!
TATA: Aşteptaţi-mă în maşină, eu merg să vorbesc de cazare la hotelul acela.
(Iese din maşină şi din scenă. Se întoarce repede.)
TATA (disperat): Nu deschide nimeni. Am bătut, nimic. Nu înţeleg nimic. Haideţi şi voi şi încercăm peste tot.
(Ies toţi din maşină şi se împrăştie pe scenă. Ciocănesc toţi în direcţii diferite. Fac gestul de a ciocăni cu mâna şi sunetul e scos prin lovirea scenei cu piciorul. Spune fiecare, fiecare în ritmul lui): Cioc cioc! Cioc cioc! Este cineva pe aici? Alo! Alo!
(Se întorc toţi lângă maşină)
ŢIGANCA: S-o culcat toţi. Ăştia adorm odată cu găinile. Şi se închid în case de parcă e alarmă antiaeriană.
MAMA: Ce ne facem? E târziu, trebuie să dormim, să mâncăm, să ne spălăm! Ce ne facem?
TATA: Păi ce să ne facem, apă nu avem să ne spălăm, mâncare nu avem să mâncăm…
ŢIGANUL: Ne spălăm la Paris. Dar mâncare uite că avem. (aduce o sacoşă plină) Haideţi, vă invit la o masă europeană. Uite, pădurirea asta e aproape de noi, aducem vreascuri, facem foc…
MAMA: Păi aţi spus că nu aveţi mâncare la voi. Acum de unde aveţi atâta?
ŢIGANUL: Păi cât ai halimentat maşina, ne-am halimentat şi noi cu ceva de-ale gurii din împrejurimi.
ŢIGANCA (mândră): Am fost la shopping.
TATA: Trebuie să ducem înapoi ce aţi furat. Am să le duc înapoi şi am să spun că avem cu noi nişte prieteni mai... cleptomani. Am să-i rog să ne ierte.
PREOTUL: Iartă-i Doamne.
BUNICA: Dar cum să duci înapoi mîncarea, că e tocmai în România. Ar trebui să trecem iar de grandiţă şi nu avem paţapoarte, ai uitat?
TATA: Ai dreptate, vedem ce facem la întoarcere. (Către ţigani) Sunteţi o pacoste! (către copii) Să nu mâncaţi nimic din ce este furat. (Aruncă sacoşa cu mâncare)
ŢIGANUL (cu o sticlă de băutură în mână): Ei şi ce! Ah, ce dragă-mi este viaţa, când alerg spre Frianţa. Mă scuzaţi, eu mi-s tare sensibil. Şi când văd ce frumuseţe e aici, în ţările astea, îmi vine să cânt, să dansez…
(dans ţigănesc, la care se pot angrena treptat şi cu mişcări stângace şi bunica şi preotul)
TATA: Haideţi la culcare, că mâine plecăm repede. Copiii în maşină şi restul pe aici, prin natură.
(Se culcă toţi, pe unde pot. Ţiganii sforăie tare, îşi scutură capul în somn şi îl ridică de jos în ritmul sforăitului. Sforăie pe toate vocile, se face un cor de sforăituri. La un moment dat, bunica se ridică, se uită în jur şi pe furiş se apropie de sacoşa cu mâncare. În drum spre sacoşă dă din greşeală peste ţigan,, acesta se ridică un pic prin somn şi adoarme la loc, cu un gângurit nostim. Bunica ajunge la sacoşă şi cotrobăie grăbită până găseşte ceva bun. Îl ia în gură:
BUNICA (mulţumită): Mnia, mnia.
(Pleacă tiptil înapoi. Ţiganul se trezeşte din somn şi întoarce sticla cu gura în jos, vede că nu mai este nimic în ea şi pleacă spre sacoşa cu mâncare. Începe să caute prin ea. Apare şi tata, căruia i s-a făcut şi lui foame. Îl vede pe ţigan, se sperie de el):
TATA: Dar ce cauţi aici?
ŢIGANUL (cu voce ca de beţiv): Da… da ce cauţi tu aici la sacoşa mea? Hoţule! Dă-mi sacoşa! E a mea!
(Trag amândoi de sacoşă, iar tind să se bată. Tata, văzând că riscă să fie descoperit, se uită la ceas şi strigă):
TATA: Haideţi, treziţi-vă! În două minute plecăm. Cine nu urcă la timp, foarte bine, rămâne aici, că şi aşa maşina e aglomerată.
(Se reped toţi direct în sus, se ciocnesc adormiţi dar grăbiţi. Învălmăşeală maximă.)
TATA: Acum direct spre Paris, fără oprire!
Toţi: Daaaaaaaaaa!
(Porneşte maşina, zgomot de maşină de curse)
TATA: Atenţieeeee! Opresc maşina!!!!!!!!!
TATA: Bine-aţi venit în Paris!
BUNICA: Doamne, am ajuns la Paris! (îşi aduce aminte) Dar domnul preot unde este?
TATA: Nu este preotul! Nu este preotul!
BUNICA: Ai uitat de slujitorul Domnului!
TATA: L-am uitat la ultimul popas, în Austria! Înapoi în maşinăăăăă!
(Toţi se duc în maşină. Se aude zgomot de maşină.)
(Preotul apare, mergând pe lângă maşină.)
GHICITOAREA: Uite-l, uite-l, merge pe jos! Preotul!
(Preotul ridică mâinile spre cer.)
PREOTUL (fuge după maşină): Mare eşti tu, Doamne! La grele încercări m-ai pus, dar milostiv mai eşti tu, că din toate m-ai scos cu bine. Credeam că aici rămân, în Austria. Cât am alergat în urma maşinii, cum am mai strigat eu după voi, “Opriţi măi!”(tare, ca şi cum ar striga la ei. Se opreşte maşina, se ciocnesc toţi)… fiii mei…
MAMA: Iartă-ne, părinte, nu mai facem… Haide în maşină. Să vezi ce frumos e Parisul!
TATA: Înapoi, la Paris! Acum ştiu drumul, ajungem imediat!
(Zgomot de motor.)
TATA: Atenţie că opreeeesc!
TATA (dă din mâini ca şi cum ar conduce maşina: cu mâinile amândouă în faţă ca pe volan, trage de frână, dă din umeri, etc): Iată Parisul! Ne întâlnim peste 3 ore, tot aici. Vizitaţi, uitaţi-vă pe aici. Bucuraţi-vă.
BUNICA: Dar ce ai, măi băiete?
TATA: De la prea mult condus.
(Se uită toţi pe sus, se minunează, sar în sus de bucurie. )
ŢIGANCA: Aoleu, Turnul Babel!
GHICITOAREA: Eifel (se citeşte Efel), soro, se spune!
(Toţi se uită în sus, se uită în jur, se minunează, ca şi cum ar vedea lucruri minunate în Paris. Apoi se adună în jurul tatălui.)
TATA: V-a plăcut?
MUTULICĂ: Mi-a plăcut cel mai mult acolo la Louvru şi la muzeul acela modern.
MAMA: La Pompidou, muzeul de artă modernă. Aţi văzut, erau şi opere ale lui Brâncuşi acolo, la mare cinste.
FATA: Mie mi-a plăcut pe Montmartre, dealul acela cu biserica frumoasă unde veneau oameni din toate ţările şi de toate culorile şi de unde se vedea tot Parisul.
TATA (cu ticurile lui de la condus maşina): Mie mi-a plăcut că peste tot vedeam oameni citind: în tramvai, în autobuz, chiar şi mergând pe trotuar. Nu am mai văzut aşa ceva nicăieri.
BUNICA (cu broboada trasă de pe o ureche): Mi-e mi-a plăcut la Moulin Rouge.
ŢIGANUL (supărat): Mie nu mi-a plăcut.
(Scoate mai multe portofele, le deschide teatral.)
ŢIGANCA: Aşa e, nici mie nu mi-a plăcut. Francezii nu e proşti. Au numai cardiuri aicea. Păi cum să facem şi noi un ban cinstit şi muncit în aşa condiţii?
MAMA: Mie mi-e dor de-acasă.
FATA: Aici e frumos, dar nu e ca la noi.
GHICITOAREA: Cu păsăreasca asta a lor, eu nu pot să ghicesc nimănui. Vreau şi eu acasă…
TATA: Haideţi acasă! Urcaţi în maşină!
(Toţi se urcă în maşină, veseli.)
TATA: Am plecat!
BUNICA: Dar domnul părinte de ce aleargă după maşină?
(Tata opreşte maşina.)
FATA: Tată, dar nu ne-ai anunţat că opreşti!
(Preotul apare gâfâind):
PREOTUL: Fiii mei, am greşit, congresul era la Roma… S-a terminat ieri…
FATA DE ŢIGAN: Însemnă că Domnul a vrut să vezi şi dumneata Parisul.
PREOTUL: Se vede treaba că tare-s încurcate drumurile Lui şi eu prost mai sunt, că nu prea ştiu să le descâlcesc…
MAMA: Lasă părinte, nu fi trist, că ne-ai ajutat să fim mai buni în călătoria noastră. Asta e mai important pentru Dumnezeu ca un congres.
TATA: Gata, am plecat! Cine nu urcă rămâne aici!
(Urcă preotul. Apoi un drum mai lung, în jurul scenei. Încep la un moment dat gropile şi ţiganul, care stă cu capul rezemat de şofer, trezit din somn de zdruncinături, strigă):
ŢIGANUL: Haoleu, am ajuns la Rumania, că iarîş ne hurducăm!
GHICITOAREA: Gataaaaaaaaa! Am ajuns la Romania!
ŢIGANCA (cu vocea afectată de zdruncinături): Tărişoara meaaaa!
FATA: Uite mama ce frumos e la noi!
MAMA: Cel mai frumos, aşa este!
TATA: Atenţieeee! Opresc!
FATA: Haide, tată, măcar acum opreşte şi tu normal, că am numai vânătăi...
TATA: Da, fetiţa tatei, am toată grija.... Aaaaa....Fiţi atenţi că opresc!
(Maşina pare să se oprească cu bine, dar chiar la sfîrşit se opreşte brusc şi iar cad toţi din maşină.
ŢIGANUL: Ce bine e-n Romania! (şi agită portofelul)
(Tata îi ia portofelul şi îl bagă în buzunar.)
GHICITOAREA: Hai să vă ghicesc ceva: aţi fost la Paris!
ŢIGANUL: Hai da’ nu ni prezinţi odată? Că s-o terminat.
(Varianta în care piesa este prezentată la început de prezentatori):
FATA DE ŢIGAN: Da’ nu ai văzut că ne-o prezentat la început?
ŢIGANUL: A, înseamnă că s-o terminat. (spre public) S-a terminat.
TOŢI (dau din cap): Da, s-a terminat.
Ies toţi în faţă şi fac plecăciuni spre public.
(Varianta în care piesa nu este prezentată la început de către prezentatori):
FATA DE ŢIGAN: V-am prezentat piesa: “Vacanţă la Paris” scrisă de Valentina Manole.
Au interpretat:
Tata:
Mama:
Bunica:
Fata:
Băiatul(Mutulică):
Ţiganul:
Ţiganca:
Fata de ţigan:
Ghicitoarea:
Preotul:
0 comentarii: